Acasă » Regenerabile » Solar » Washington Post: Stocarea energiei solare și utilizarea ei pe timp de noapte, mai aproape decât credem

Washington Post: Stocarea energiei solare și utilizarea ei pe timp de noapte, mai aproape decât credem

21 septembrie 2015
Regenerabile
energynomics

În luna mai, atunci când Tesla Motors a anunțat noua sa baterie cu un mare ecou în mass-media, discuţiile s-au purtat în jurul utilizării bateriilor în gospodării, în case alimentate cu energie solară, aşa încât oamenii să devină mult mai puţin dependenţi de reţea.

Dar a existat întotdeauna şi o altă latură, poate chiar mai interesantă: ideea că bateriile sau instalaţiile de acumulare foarte mari ar putea ajuta reţeaua însăşi, prin stocarea unor cantități mari de energie solară care să fie utilizate seara sau pe timp de noapte. Efectul final ar putea fi renunţarea la energia electrică din cărbune sau gaz natural, și convertirea unei surse inerent „intermitente”, regenerabile de energie – cea solară – într-una mai constantă.

S-ar părea că acest lucru se întâmplă deja, în 2015 s-au anunţat multe proiecte la cheie, complete sau experimentale, care utilizează baterii și panouri solare.

„În ultimele luni am constatat că frecvența cu care astfel de proiecte sunt anunţate creşte”, spune Ravi Manghani, analist pe probleme de stocare a energiei al GTM Research. Manghani adaugă că, deși au existat inițiative de pionierat și proiecte pilot până acum, se pare că această tehnologie solară, plus celule de depozitare începe să crească.

Într-adevăr, SolarCity – companie condusă de CEO-ul Tesla, Elon Musk – tocmai a anunțat că are planuri să ducă această tehnologie combinată în Hawaii, stat care continuă să deschidă drumuri atunci când vine vorba de adoptarea tehnologiilor solare și bateriilor, datorită costurilor mari ale energiei electrice – cele mai ridicate din SUA.

SolarCity și Compania de utilităţi din insula Kaua’i au anunțat săptămâna trecută că au semnat un contract de achiziție de energie solară prin care SolarCity va oferi electricitate timp de 20 de ani printr-o instalație cu acumulatori de 52-megawatt-oră , capabilă să trimită 13 megawați de energie electrică în rețeaua insulei. Bateria va obţine energie dintr-o instalaţie solară.

Cea mai mare noutate constă însă în perioada când va fi furnizată energia: seara.

„Ceea ce face acest lucru interesant este, în principiu, că vorbim de energie solară dispecerizabilă care va fi disponibilă pe timp de noapte”, spune Peter Rive, CTO al SolarCity. Sistemul este programat să fie funcţional până la sfârșitul anului 2016, a declarat Rive și va folosi probabil baterii Tesla pentru componenta de stocare a energiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *