Acasă » Electricitate » Distribuţie » Windfarm a vândut energie eoliană la un preț-record cu 35% mai mic decât media pieței

Windfarm a vândut energie eoliană la un preț-record cu 35% mai mic decât media pieței

30 ianuarie 2014
Distribuţie
Bogdan Tudorache

Windfarm MV I a reuşit să vândă energie pe bursă la preţul de 110 lei/MWh, mult sub preţul mediu al pieţei, de 170 de lei-MWh, şi sub precedentul record de 130 de lei/MWh, stabilit de o firmă ce activează în domeniul energiei din surse eoliene.

Contractul încheiat vinerea trecută are drept cumpărător compania germană Statkraft Markets GmbH, un jucător important de pe piaţa de trading locală. Contractul are o durată de trei ani, de la 1 februarie 2014 la 31 decembrie 2016, iar cantitatea maximă ce urmează a fi livrată este de 236.520 de MWh. Considerând cantitatea maximă livrată, contractul ajunge la puţin peste 30 de milioane de lei, conform economica.net

Windfarm este o companie austriacă ce exploatează un parc eolian de 80 de MW din localitatea constănţeană Mihai Viteazu.

Companiile ce operează parcuri eoliene sau fotovoltaice  sunt singurele ce au reuşit să încheie contracte pe termen lung, pe bursă, la preţuri de sub 150 de lei. În unele cazuri, cum este şi cel de mai sus, cantităţile contractate sunt de ordinul sutelor de mii de MWh. Ceilalţi producători prezenţi pe OPCOM (operatorul bursei de energie), termo, hidro sau nuclear, nu pot fi la fel de competitivi ca firmele din  domeniul energiilor regenerabile.

SURSA

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *