Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Wintershall: Controversele pe gaze de șist blochează producția din resurse convenționale

Wintershall: Controversele pe gaze de șist blochează producția din resurse convenționale

23 ianuarie 2015
Consumatori
Gabriel Avăcăriței

Wintershall Holding GmbH anunțat că producția de gaze naturale în Germania a scăzut cu aproximativ 6% în ultimul an, iar controversa gazelor de șist și fracturarea hidraulică conduce la o blocare a producției de gaze din resurse convenționale.

De mai bine de 3 ani, discuțiile în curs despre gazele de șist au împiedicat aprobarea de proiecte, care necesită utilizarea fracturării hidraulice, chiar și pentru producția de gaze convenționale, afirmă compania.

„Mai mult de o treime din gazele naturale convenționale produse în Germania au fost recuperate în condiții de siguranță, într-un mod ecologic, prin utilizarea fracturării hidraulice”, a declarat Andreas Scheck, șeful activităților Wintershall din Germania. Scheck a vorbit la Conferinta Anuală Handelsblatt a Industriei de Energie, de la Berlin.

Peste 300 de operațiuni de fracturare efectuate numai din Germania, pe parcursul ultimilor 50 de ani, au dovedit că tehnologia este sigură.

Scheck a afirmat că o consolidare a securizării în aprovizionarea Germaniei nu depinde doar de posibila producere de rezerve de gaz de șist în viitor, ci mai presus de toate de producția convențională deja în uz.

Astăzi, doar 11% din necesarul de gaze naturale al Germaniei este realizat din surse interne; acum 15 ani era de 22%.

„Proiectele nerealizate nu amenință doar securitatea aprovizionării interne, ci în același timp pun în pericol locuri de muncă, în special în Saxonia Inferioară”, a spus Scheck. Aproximativ 95% din gazele naturale din Germania sunt produse în Saxonia Inferioară.

„Avem nevoie de un cadru legal sigur, termene certe și siguranță a planificării pentru utilizarea viitoare a tehnologiei de fracturare în Germania, luând desigur în considerare cele mai ridicate standarde de siguranţă şi de mediu din Germania,” a spus el.

Scheck a spus că fracturarea hidraulică se folosește de zeci de ani în condiții de siguranță și cu succes în Germania, în zăcămintele de tight gas.

„Deja știm că este sigură în utilizare”, a spus el. „Peste 300 de operațiuni de fracturare efectuate numai din Germania au dovedit acest lucru, pe parcursul ultimilor 50 de ani.”

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *