Acasă » Regenerabile » Ziua Energiei Brașov: Stocarea devine esențială, investitorii nu mai așteaptă fonduri europene

Ziua Energiei Brașov: Stocarea devine esențială, investitorii nu mai așteaptă fonduri europene

10 februarie 2025
Regenerabile
Bogdan Tudorache

Deși multe proiecte se află încă în stadiul de aprobare, stocarea promite să crească exponențial în următoarea perioadă, stimulată nu neapărat de fondurile europene, ci de randamente foarte mari ale investiției și necesitatea asigurării unei energii ieftine off-grid, spun investitorii și experții chestionați de Energynomics.

”Unele proiecte de stocare au un randament al investiției (IRR) de peste 30% pe termen mediu. Am văzut o amortizare a investiției chiar după primul an”, spune un expert.

”Există foarte mult interes pentru stocare din partea investitorilor care au deja parcuri. Nu toți vor să livreze energie în rețea, așa că mulți recurg la proiecte behind-the-meter (în spatele contorului), care nu raportează date către autorități, pentru că sunt folosite doar pentru consumul propriu. Acum nu mai ai nevoie nici de aprobări, poți să pui câteva containere pe un teren și să-l cablezi rapid”, susține alt expert.

Problemele apar, însă, la proiectele care livrează energie în rețea. Variațiile mari de tensiune obligă distribuitorii să efectueze noi investiții, mai ales pentru a respecta noul interval standard de variație impus de ANRE (de -10 și +5%), iar multe proiecte nu comunică distribuitorilor adevărata lor capacitate.

Cu toate acestea, stocarea va crește fără precedent începând de acum. Există trei proiecte de producție de baterii locale mari, iar în martie sursele susțin că primul proiect de fabrică, cu o capacitate anuală de producție de 2GW, va fi dat în folosință lângă București.

Totodată și costurile pentru un MW instalat au scăzut de aproape trei ori față de primul val al regenerabilelor.

”Lipsa de impunere a stocării în proiectarea Valului 2 al regenerabilelor a fost o greșeală. Lucrurile au fost destul de previzibile din perspectiva anilor 2017-2019, când s-au pus bazele acestui val nou al investițiilor. În momentul în care prosumatorii au început să aibă din 2018 o legislație favorabilă, era evident faptul că va exista o dezvoltare – poate nu atât de fulminantă pe cât s-a întâmplat anterior, însă era clar că vor începe să aibă un cuvânt de spus în sistem, or, asta duce, încetul cu încetul, la o supracapacitate într-o anumită tehnologie. Ce face acest lucru? Alterează prețul. Iar când alterează prețul, alterează business case-ul, creează necesitatea următorului business case, respectiv cel al bateriilor, care, după cum vedem, astăzi este economic fezabil. Abia astăzi vedem cât de necesară este investiția în baterii – de la ”oportună” devine ”obligatorie”, pentru că business case-urile axate pe centrale mono-tehnologice, solare, nu vor mai sta în picioare fără stocare”, susține Martin Moise, vicepreședinte Patres, în cadrul Zilei Energiei Brașov.

 

 Mai multe amănunte vor fi prezentate în cadrul revistei Energynomics Q1 2025.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *