După schimbările „spectaculoase” din domeniul energiei în ultimii 20 de ani, politicile europene continuă să modeleze destul de agresiv viitorul acestuia. Schimbările sunt inevitabile și vor afecta întregul lanț de valoare, de la producție, la transport, distribuție și furnizare.
„Sectorul energetic arată acum complet diferit față de ultimii 15 ani, iar schimbările au fost naturale și normale, probabil”, a subliniat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE, la conferința „Spring Cocktail 2023”, organizată de Energynomics. „Schimbarea este inevitabilă și trebuie să o acceptăm. Dacă putem, trebuie să modelăm schimbarea, nu să încercăm să o împiedicăm. De cât de bine vom înțelege aceste schimbări, depinde modul în care vom modela viitoarea legislație”, a mai spus Zoltan Nagy-Bege.
În ultimii 20 de ani schimbările au fost „spectaculoase” și au fost determinate de politicile europene. Unele dintre aceste politici au fost impuse cu forța, dar a fost foarte necesare în contextul traseului pe care l-am ales către decarbonizare și energie regenerabilă.
Dacă aceste politici au reușit să reducă dependența UE de importurile de energie rămâne încă de discutat.
„În continuare avem politici agresive la nivel european în ceea ce privește viitorul sectorului energetic. În continuare mergem spre decarbonizare și în principal sunt susținute sursele regenerabile. Probabil că România va urma aceeași cale, întrucât nu avem alte opțiuni decât să respectăm legislația europeană”, a precizat Nagy-Bege.
Cea mai mare schimbare este de așteptat să se producă în rețelele de distribuție pentru că rolul operatorilor se va schimba. Aceștia vor trebui să se pregătească pentru mai multă energie electrică distribuită și vor trebui să devină mai degrabă operatori de sistem.
De asemenea, furnizorii, după un an foarte dificil în 2022, așteaptă să vadă dacă va mai exista o piață competitivă pentru ei după 2025.
Pe de altă parte, rețeaua de transport a energiei necesită investiții masive pentru întărire, astfel încât să poată conecta toate noile centrale electrice din surse regenerabile. De asemenea, și sistemul de transport al gazelor trebuie să se „reinventeze” pentru a permite tranzitul amestecului de gaz natural cu hidrogenul, ba chiar să se pregătească pentru mai mult hidrogen decât gaz în viitor.
„Criza a schimbat foarte mult piața [de energie] și va continua să o facă, dar fiecare criză este o ocazie perfectă pentru a încuraja noi soluții, noi tehnologii și căutarea de alternative”, a adăugat el.
Conferința „Spring Cocktail 2023” a fost organizată de Energynomics. cu sprijinul partenerilor noștri, între care Electrica Furnizare, Enery, E.ON, Huawei, Photomate, Renomia-Gallagher și Alexandrion Group.